Alina & Vlad – VIDEO

Nunta Alinei și a lui Vlad a fost ultima din sezonul 2015, pentru noi. Am așteptat-o cu mare nerăbdare, nu doar pentru că apoi a venit vacanța, ci și pentru că pe Vlad îl cunoaștem de mult timp. Mirela și Vlad am împărțit, de multe ori, drumul de la facultate și emoțiile partidelor de baschet din Sala Olimpia. Iar eu și Vlad ne știm din liceu, ne-am distrat împreună la petreceri. Așa că ne-am bucurat tare mult când ne-a sunat și ne-a spus că vrea să îi fim alături în ziua nunții.
Alina a fost o mireasă superbă! Elegantă, liniștită, zâmbitoare și curajoasă, înfruntând frigul pătrunzător de la finalul lunii octombrie. Să nu uităm nici de socrul mic, cel care, probabil, a avut cele mai mari emoții ale zilei, atunci când a oficiat cununia civilă.
A fost o nuntă foarte frumoasă, care a încheiat perfect un sezon lung, dar minunat!

Alina & Vlad – FOTO

Nunta Alinei și a lui Vlad a fost ultima din sezonul 2015, pentru noi. Am așteptat-o cu mare nerăbdare, nu doar pentru că apoi a venit vacanța, ci și pentru că pe Vlad îl cunoaștem de mult timp. Mihai și Vlad se știu din liceu, s-au distrat împreună la petreceri. Iar eu și Vlad am împărțit, de multe ori, drumul de la facultate și emoțiile partidelor de baschet din Sala Olimpia. Așa că ne-am bucurat tare mult când ne-a sunat și ne-a spus că vrea să îi fim alături în ziua nunții.
Alina a fost o mireasă superbă! Elegantă, liniștită, zâmbitoare și curajoasă, înfruntând frigul pătrunzător de la finalul lunii octombrie. Să nu uităm nici de socrul mic, cel care, probabil, a avut cele mai mari emoții ale zilei, atunci când a oficiat cununia civilă.
A fost o nuntă foarte frumoasă, care a încheiat perfect un sezon lung, dar minunat!

Alina&Vlad-35
Continue reading

Loredana & Florin – Video

Pe Loredana o cunoaștem și o iubim mult de câțiva ani. Am lucrat împreună în Ploiești și ne-am împrietenit foarte repede. N-a putut să reziste, însă, fără Florin, așa că a plecat în Anglia, acolo unde locuiesc și acum. Și-au organizat nunta cu ajutorul nașilor, așa că au fost extrem de relaxați când a venit ziua cea mare.

We love you, guys!

Loredana & Florin – FOTO

L&F-14 Continue reading

Ramona & Irinel – FOTO

Ramona și Irinel și-au plănuit nunta din luna octombrie în cele mai mici detalii. Și-au dorit ca evenimentul lor să fie unul de neuitat și, spunem noi, că au reușit asta. Le vor rămâne, acum, fotografiile și filmarea, pentru a-și aminti, peste ani, de ziua în care s-au căsătorit.

1 Continue reading